Articole, Religie

Diferenţele istorice între sunniţi şi şiiţi

0 213

Sunniţii reprezintă ramura majoritară şi „oficială” a Islamului. Ei îşi întemeiază dogmele și credința în Sunna, tradiție islamică bazată în special pe hadith; faptele şi gesturile Profetului Mahomed. Precum și pe Coran.
Sunniţii constituie aproximativ 90% din musulmanii din întreaga lume față de 10% pentru șiiți. În cadrul sunniților, există patru „școli” sau curente religioase sunnite: hanbalism, hanafism, malekism și shafeism.

Mormântul lui Mahomed Sursă foto: Wikipedia

Mormântul lui Mahomed Sursă foto: Wikipedia

Şiismul a fost inițial o mișcare politică care se dorea „legitimă”, născută în secolul VII după asasinarea lui Ali în 661, al patrulea calif raşidun. Descendenții masculini ai lui Ali sunt recunoscuţi ca singurii legitimi apţi pentru a guverna umma, comunitatea credincioșilor pentru șiiți. Prin urmare, a avut loc o ruptură, o schismă de ordin politic la bază apoi una religioasă.

A urmat schisma cunoscută a devianţelor, a noilor direcţii de ordin politico-religios prin două curente religioase majore: schisma duodecimală, cu doisprezece imami și schisma septimană, cu șapte imami.

Celebrul imam ascuns, al douăsprezecelea dintre cei 12 imami și al șaptelea dintre cei șapte imami trebuiau să reapară pe pământ pentru a „ghida” comunitatea de un punct de vedere religios. Nu mai vorbim de secte regionale (celebra sectă a „asasinilor”, „distrusă de mongoli în 1260) sau de frățiile locale sufite şi șiite.

Şiismul duodecimal este religia oficială a Iranului, din timpul dinastiei safavide (1501-1732), dar şiismul este de asemenea prezent în Pakistan, la est de Arabia Saudită, majoritar în Bahrein şi extrem de important în Liban (40% din populația Libanului este şiită).

Marea diferenţă dintre șiiți și sunniți, este probabil în rolul pe care îl atribuie imamului. Islamul şiit se bazează pe un adevărat cleraj organizat (care se numesc mullahi și ayatollahi), dar pe care nu-l au sunniții. Toate acestea, desigur, se bazează pe credința în imamul ascuns care va reveni pentru Sfârșitul Timpurilor.

(Visited 222 times, 1 visits today)
Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Banner 300x150 Tamaduitoarea Gratiela
Banner 300x150 Clarvazatoarea Diana
Banner 300x150 Aurica
Banner 300x150 Vrajitoarea Rodica Gheorghe
Banner 300x150 Cristina 2
Banner 300x150 Mama Maria
Melisa-banner-mic-ok
Banner 300x150 Prezicatoarea Morena
Banner 300x150 Prezicatoarea Yanka
Banner 300x150 Tamaduitoarea si prezicatoarea Lisabona 2
Banner 300x150 Elena Minodora 4
banner-300x150-venus-3

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Bucuresti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ploiesti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Buzau

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Galati

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Craiova

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Brasov

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Timisoara

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Iasi

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cluj Napoca

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Giurgiu

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Constanta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Braila

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare America

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Italia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Spania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Austria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Franta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Germania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cehia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Grecia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ungaria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Federatia Rusa

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Anglia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Olanda

Credință

Religie

Interviuri

Abonează-te la Newsletter

Introdu adresa ta de e-mail pentru a te abona la acest site și pentru a primi cele mai noi notificări prin e-mail.

Alătură-te celorlalți 1.245 de abonați

Vizitatori

Flag Counter
Hide