Lista vrajitoarelor

Maria Câmpina, Regina Magiei Albe din România

0 588

Incontestabila lideră a vrăjitoarelor din România, Regina Magiei Albe din România, Maria Câmpina şi-a primit titlul de regină de la regretatul parapsiholog Ion Ţugui, care a fost la postul de televiziune Tele7abc şi de la mai mulţi parapsihologi specialişti, după anul 1989. De atunci, a fost încoronată drept regina incontestabilă a Magiei Albe din România.

Maria Câmpina a fost tămăduitoarea de bază a familiei Ceauşescu. Cu două luni înainte de executarea cuplului Ceauşescu, le-a prezis în cărţile ei de tarot moartea, că se va întâmpla cu vărsare de sânge dar nu a fost crezută, deşi istoria a demonstrat din plin previziunea Mariei Câmpina.

A participat la multe concursuri şi conferinţe de presă. La un concurs extrem de important, unde au participat peste 80 de tămăduitoare şi clarvăzătoare, Maria Câmpina a obţinut locul I iar de atunci a rămas lidera de necontestat a vrăjitoarelor, clarvăzătoarelor şi a tămăduitoarelor din România.

Cu cele şase fiice ale sale, Sidonia, Aurelia, Sultana, Sunita, Mirela, Lisabona şi Amalia, rezolvă orice fel de probleme ale oamenilor.

Maria Campina

Maria Campina

Cu puterile mele magice pot să rezolv orice problemă a unei persoane care apelează la mine, la fel şi fiicele mele. S-au spus multe vorbe neadevărate despre aşa-zisele vrăjitoare, dar cele din familia mea sunt deosebite şi ne delimităm clar de acele vrăjitoare impostoare, pentru că noi ne respectăm profesia şi rezolvăm orice problemă cu adevărat. Toţi cei care au apelat la noi au fost foarte mulţumiţi.

Eu, Maria Câmpina voi ajuta întotdeauna pe toată lumea care apelează la mine. Toată lumea care are nevoie de serviciile mele, orice dorinţă are pe suflet, eu pot să o rezolv (în afară de cancer şi de ciroză, pe care nu pot ).

Multă lume din întreaga lume a apelat la harul meu şi le-am rezolvat. Cei care nu pot să ajungă la domiciliul meu, îi pot rezolva şi prin telefon.

Contact : 0723.899.909 

Vizitaţi şi site-ul meu: www.reginamariacampina.ro

 

(Visited 757 times, 1 visits today)
Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Banner 300x150 vrajitoarea Fatima Victoria

a

Banner 300x150 Margareta
Banner 300x150 Melania ok
Banner 300x150 Sunita ok
Banner 300x150 tamaduitoarea Somna Valentina
Banner 300x150 Elisa Valentina 6
Banner 300x150 Natalia ok
Banner 300x150 Sidonia 2
Banner 300x150 vrajitoarea Brandusa
Banner 300x150 Mariela Galati
Banner 300x150 prezicatoare Elena
Banner 300x150 Valentina 2
Banner 300x150 Cristina 2
Banner 300x150 vrajitoarea Maria
Banner 300x150 Aurica
Banner 300x150 vrajitoarea Aurelia Ardeleanca
Banner-300x150-vrajitoarea Danusia-Florica
Banner 300x150 Sofia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Bucuresti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ploiesti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Buzau

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Galati

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Craiova

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Brasov

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Timisoara

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Iasi

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cluj Napoca

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Giurgiu

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Constanta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Braila

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare America

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Italia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Spania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Austria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Franta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Germania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cehia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Grecia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ungaria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Federatia Rusa

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Anglia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Olanda

Credință

Religie

Interviuri

Abonează-te la Newsletter

Introdu adresa ta de e-mail pentru a te abona la acest site și pentru a primi cele mai noi notificări prin e-mail.

Alătură-te celorlalți 1.176 de abonați

Vizitatori

Flag Counter
Hide