Curier expres, Curier vrajitoare

Soțul m-a înșelat cu nora mea

0 8

Am suportat o mare trădare și umilință.Sunt căsătorită de aproape 15 ani cu un bărbat frumos și sclipitor, inteligent, care am crezut că mă iubește. Țineam la el ca la ochii din cap, cândva…

Am aflat că m-a înșelat de cel puțin șase luni chiar din gura sa cu nora mea, despre care mi-a spus că are multe sentimente (dar pentru mine ce o avea?), deși mi-a declarat sus și tare că mă iubește enorm.

Cuplul nostru a fost întotdeauna solid, așa am simțit ca o proastă! Cel puțin așa am crezut eu sau, mă rog, m-a lăsat el să cred. Dar această veste m-a dat peste cap relativ repede și nu mai știu unde sunt. Mi-a dat peste cap absolut toate planurile în ceea ce ne privește.

Marea mea problemă este că îl iubesc atât de mult încât sunt în stare să-i iert această rătăcire amoroasă, de dragul familiei, ca să nu se destrame. Mi-e teamă de divorț, dar mai ales de ceea ce ar urma… Există însă ceva care mă neliniștește încă și mai tare: cu cât au trecut zilele cu atât mai mult am fost asaltată de alte informații neplăcute. De exemplu, acum știu că nu este prima oară când soțul meu procedează într-un asemenea mod și că ar mai avea și alte amante cu care se culcă non stop, fără discernământ.

Și uite unde era Don Juan-ul și eu nu știam… Sunt bulversată! S-ar părea totuși că doar pe aceasta, la care mă refer, o iubește. Culmea, el îmi zice că este pierdut și nu știe să aleagă între ea și mine. Dintr-o dată, simt că am devenit monedă de schimb, o marfă și nu-mi place. Mă simt tare prost. Nu suport să fiu “în balanță” cu această femeie (oricine ar fi ea). Nici eu nu știu ce să fac.

Am ciudata impresie că tot ce am construit împreună nu mai contează și chiar nu știu dacă voi fi capabilă să-l iert până la urmă. Sunt furioasă pe el și aproape că nu vreau să-l mai văd. Inima mea este pustiită și nu știu cum îmi voi mai reveni vreodată (dacă va fi cazul). Mă simt atât de goală…

Ieri, s-a petrecut ceva care m-a pus și mai tare în dilemă. Am primit un telefon surpriză de la această femeie. De cum m-a sunat, am bănuit că este vorba despre ea. Mi-a spus că el o iubește și că o hărțuia, de aceea i-a cedat. M-am înspăimântat. Dar m-a asigurat că nu-l iubește deloc și că aș face bine “să-l țin lângă mine”. Mi-a spus așa: “Ți-l las! N-am nevoie de bărbatul tău.” M-a pus pe jar și-mi venea să o fac albie de porci pentru că eu una, m-am sacrificat pentru soțul meu și-l iubesc. O înțeleg însă și am tăcut. Nu mai am curajul de a continua cu el. Ezit și nu știu ce este cel ami bine pentru mine, pentru viitor. I-a făcut cineva vrăji, farmece sau magie neagră ca să nu mai fim împreună pe veci?

                                              Jessica, Chicago, America

vrăjitoarea Rodica Gheorghe 777
copyright Rodica Gheorghe

Magia este de multe ori un ajutor nesperat pentru oameni. M-am lămurit pe deplin ce s-a petrecut cu el, după ce am deschis cărțile mele de tarot, cu care nu dau greș niciodată.

Da, o femeie i-a făcut magie neagră, o femeie din familie, nora, după cum știți deja. Vă urăște și-l iubește, dar are nevoie și de banii lui, căci este foarte bogat și vă poate lăsa pe drumuri, la un moment dat.

Sunați-mă să vă dau mai multe detalii însă va fi nevoie să veniți și la o ședință de magi, la care trebuie să aduceți un lucru care îi aparține.

                                                          Vrăjitoarea Rodica Gheorghe

Contact:

0767.102.335, 0744.751.183

vrajitoarea Rodica Gheorghe 3
copyright Rodica Gheorghe

Vizitaţi şi siteul meu  https://vrajitoarea-rodica-gheorghe.ro

Vizitaţi şi pagina mea de pe Facebook   https://www.facebook.com/vrajitoarea.r.gheorghe

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoarero.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro

Vizitaţi şi pagina mea de pe  http://www.vrajitoare-witches.ro

(Visited 6 times, 1 visits today)
Content Protection by DMCA.com

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Banner-300x150-vrajitoare Izabela-din-Bucuresti
Banner 300x150 Natalia ok
Banner 300x150 Valentina
Banner 300x150 Aurica
clarvazatoarea Izabela banner
Banner 300x150 Vrajitoarea Fatima
Banner 300x150 Tamaduitoarea Roxxana
Banner 300x150 Ioana Lorena
Banner 300x150 Elena Minodora 4
Banner 300x150 Vrajitoarea Rodica Gheorghe
Banner 300x150 Cristina 2
banner-300x150-venus-3

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Bucuresti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ploiesti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Buzau

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Galati

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Craiova

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Brasov

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Timisoara

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Iasi

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cluj Napoca

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Giurgiu

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Constanta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Braila

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare America

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Italia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Spania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Austria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Franta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Germania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cehia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Grecia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ungaria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Federatia Rusa

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Anglia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Olanda

Credință

Religie

Interviuri

Vizitatori

Flag Counter
Hide