Noutati

Vrăjitoarero, un site profesionist unde se găsesc cele mai celebre și căutate vrăjitoare din România

0 14

Siteul nostru a găzduit, încă de la începuturi, pe cele mai celebre și căutate vrăjitoare de top din România. Ne referim în principal la reprezentantele de marcă din domeniul magiei autohtone, clarvăzătoarea Maria Câmpina, regiana magiei albe din România, vrăjitoarea Morgana, regina magiei negre din România și la vrăjitoarea Brățara, ambele cu o carieră de invidiat și cu realizări pe măsura  experienței acumulate în timp.

vrăjitoarea Morgana 8k
Copyright Segra Media București

Aceste vrăjitoare celebre de top, intens promovate în întreaga lume, au dat constant interviuri la posturile faimoase de televizune cum ar fi: CNN, BBC, Moscova1, Bulgaria 1, Ucraina 1 etc.

Ele, ca și alte vrăjitoare din București sau Ploiești, după cum știți, au beneficiat de programul special pe care siteul nostru îl are constant cu televiziunile din Federația Rusă sau din Bulgaria, care vin periodic să le ia interviuri, să facă reportaje și să vadă pulsul magiei de la noi.

Este un proiect cu care ne mândrim și care a ajutat permanent la promovarea magiei românești peste hotare.

vrajitoarea Bratara la ritual de zi
Copyright Segra Media București

Siteul nostru conține însă și rubrici de mare interes, nu numai pentru iubitorii magiei, ci și pentru cei care adoră spiritualiatetea, enigmele, paranormalul etc. Pentru că, în cele din urmă, există multe conexiuni între ele și merită cunoscute de către cei avizați și de opinia publică, în general.

Tămăduitoarea Ioana Sidonia 3
Copyright Segra Media

Regulat, lansăm siteuri noi, care se adaugă la cele existente, totul în ideea de a mări gama serviciilor noastre și posibiliatea de cunoaștere a adevăratei activități desfășurate de vrăjitoarele din România.

Împreună cu jurnaliștii ruși
Copyright Segra Media București
vrajitoarele din Bucuresti in ritual la balta 1
Copyright Segra Media București

Urmăriți zilnic publicațiile jurnalistice online ale firmei noastre, pentru a fi la curent cu ce se întâmplă cu adevărat important în lumea magiei de la noi, așa cum fac, constant, televiziunile din întreaga lume care ne urmăresc.   

                                                                                                     Marian Deaconu

(Visited 14 times, 1 visits today)
Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Banner 300x150 Tamaduitoarea Gratiela
Banner 300x150 Clarvazatoarea Diana
Banner 300x150 Aurica
Banner 300x150 Vrajitoarea Rodica Gheorghe
Banner 300x150 Cristina 2
Banner 300x150 Mama Maria
Melisa-banner-mic-ok
Banner 300x150 Prezicatoarea Morena
Banner 300x150 Prezicatoarea Yanka
Banner 300x150 Tamaduitoarea si prezicatoarea Lisabona 2
Banner 300x150 Elena Minodora 4
banner-300x150-venus-3

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Bucuresti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ploiesti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Buzau

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Galati

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Craiova

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Brasov

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Timisoara

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Iasi

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cluj Napoca

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Giurgiu

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Constanta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Braila

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare America

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Italia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Spania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Austria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Franta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Germania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cehia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Grecia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ungaria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Federatia Rusa

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Anglia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Olanda

Credință

Religie

Interviuri

Abonează-te la Newsletter

Introdu adresa ta de e-mail pentru a te abona la acest site și pentru a primi cele mai noi notificări prin e-mail.

Alătură-te celorlalți 1.245 de abonați

Vizitatori

Flag Counter
Hide